[As vrea sa
relatez o intimplare care ma afectat,prea mult decit e permis]
Mergeam pe drum.Ma intorceam de la universitate.Ascultam muzica ,un cintec lin si sa zicem asa acest tip de cintece mereu te pune pe ginduri.Pluteam si eu intr-o stare de genu ,,cu capu in ginduri” .Cei drept ca in asa situatii nu observ nimic,nici persoanele ce trec pe linga mine ,nici ce este in jur,uneori chiar atit de mult ma aprofundez in ginduri ca nici nu observ cuvintele la cintece.De parca muzica e drogul pe care il folosesc pentru a ma duce in stare acesta si pe urma ma intretine acolo fara ca eu sa fiu constienta ca ea inca cinta.Dar ceva a fost,ceva straniu as putea spune.Anume atunci in cintec deslusisem cuvintele ,, I’m stuck on the ground” si ridic capul,de parca urma sa ma uit la acest,,ground”,dar vad cum in fata vine o doamna ,sa zicem la vrio 40 ani ,cu un copilas in brate.Observam ca mergeau incet,si ma uitam incercind sa inteleg de ce din toata lumea, ce ma inconjura, i-am observant anume pe ei.Sau apropiat mai mult,am depistat privirea ei,si an vazut cum din ochii ei cadeau lacrimi,iar copilashul o tinea strins de git,de parca o compatimea,o sustinea si o asculta.Se formase in fata mea o imagine pe care o vezi deodata cu sufletul.Si prin gind imi fulgerau cuvintele: ,,ce durere”.Se simtea ,chiar poate prea mult acesta tristete pe care o varsa prin lacrimi,desi ea le ignora.Ea nu se uita la nimeni,privirile ei erau atit de neclare,de parca se uita in nimic.Eu ma uitam la ea si parca incercam sa patrund in ratiunea ei si sa ii insuflu toata credinta si speranta mea,caci poate ea nu mai avea puteri nici pentru acestea.
A trecut de mine ,la fel cum a trecut si pe linga altii.In fata mi-a ramas imaginea ei,amprentata de atita durere.Pina acasa ma tot gindeam la ceea ce am vazut,la ce putea sa aiba pe suflet acea femeie ,incit si pruncul statea nemiscat in bratele ei ,cu miinile incolacite injurul gitului ,privind doar din cind in cind in jur,apoi iar in jos.
Posibil ca nu o sa o mai vad niciodata,desi am senzatia ca daca si sar intimpla aceasta o voi cunoaste din prima.Eu sper ca ochii ei sa nu mai plinga ,ci sa-I zimbeasca copilasului,sper ca credinta ei in bine ii va oferi o lumina.
ps.M-a afectat foarte mult,si nici nu cred cineva sa inteleaga de ce,si pentru ce,caci asta trebuie doar sa o vezi.DOAR SA O VEZI.
Mergeam pe drum.Ma intorceam de la universitate.Ascultam muzica ,un cintec lin si sa zicem asa acest tip de cintece mereu te pune pe ginduri.Pluteam si eu intr-o stare de genu ,,cu capu in ginduri” .Cei drept ca in asa situatii nu observ nimic,nici persoanele ce trec pe linga mine ,nici ce este in jur,uneori chiar atit de mult ma aprofundez in ginduri ca nici nu observ cuvintele la cintece.De parca muzica e drogul pe care il folosesc pentru a ma duce in stare acesta si pe urma ma intretine acolo fara ca eu sa fiu constienta ca ea inca cinta.Dar ceva a fost,ceva straniu as putea spune.Anume atunci in cintec deslusisem cuvintele ,, I’m stuck on the ground” si ridic capul,de parca urma sa ma uit la acest,,ground”,dar vad cum in fata vine o doamna ,sa zicem la vrio 40 ani ,cu un copilas in brate.Observam ca mergeau incet,si ma uitam incercind sa inteleg de ce din toata lumea, ce ma inconjura, i-am observant anume pe ei.Sau apropiat mai mult,am depistat privirea ei,si an vazut cum din ochii ei cadeau lacrimi,iar copilashul o tinea strins de git,de parca o compatimea,o sustinea si o asculta.Se formase in fata mea o imagine pe care o vezi deodata cu sufletul.Si prin gind imi fulgerau cuvintele: ,,ce durere”.Se simtea ,chiar poate prea mult acesta tristete pe care o varsa prin lacrimi,desi ea le ignora.Ea nu se uita la nimeni,privirile ei erau atit de neclare,de parca se uita in nimic.Eu ma uitam la ea si parca incercam sa patrund in ratiunea ei si sa ii insuflu toata credinta si speranta mea,caci poate ea nu mai avea puteri nici pentru acestea.
A trecut de mine ,la fel cum a trecut si pe linga altii.In fata mi-a ramas imaginea ei,amprentata de atita durere.Pina acasa ma tot gindeam la ceea ce am vazut,la ce putea sa aiba pe suflet acea femeie ,incit si pruncul statea nemiscat in bratele ei ,cu miinile incolacite injurul gitului ,privind doar din cind in cind in jur,apoi iar in jos.
Posibil ca nu o sa o mai vad niciodata,desi am senzatia ca daca si sar intimpla aceasta o voi cunoaste din prima.Eu sper ca ochii ei sa nu mai plinga ,ci sa-I zimbeasca copilasului,sper ca credinta ei in bine ii va oferi o lumina.
ps.M-a afectat foarte mult,si nici nu cred cineva sa inteleaga de ce,si pentru ce,caci asta trebuie doar sa o vezi.DOAR SA O VEZI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu