Secunde ca sageata

[As vrea sa relatez o intimplare care ma afectat,prea mult decit e permis]
Mergeam pe drum.Ma intorceam de la universitate.Ascultam muzica ,un cintec lin si sa zicem asa acest tip de cintece mereu te pune pe ginduri.Pluteam si eu intr-o stare de genu ,,cu capu in ginduri” .Cei drept ca in asa situatii nu observ nimic,nici persoanele ce trec pe linga mine ,nici ce este in jur,uneori chiar atit de mult ma aprofundez in ginduri ca nici nu observ cuvintele la cintece.De parca muzica e drogul pe care il folosesc pentru a ma duce in stare acesta si pe urma ma intretine acolo fara ca eu sa fiu constienta ca ea inca cinta.Dar ceva  a fost,ceva straniu as putea spune.Anume atunci in cintec deslusisem cuvintele ,, I’m stuck on the ground” si ridic capul,de parca urma sa ma uit la acest,,ground”,dar vad cum in fata vine o doamna ,sa zicem la vrio 40 ani ,cu un copilas in brate.Observam ca mergeau incet,si ma uitam incercind sa inteleg de ce din toata lumea, ce ma inconjura, i-am observant anume pe ei.Sau apropiat mai mult,am depistat privirea ei,si an vazut cum din ochii ei cadeau lacrimi,iar copilashul o tinea strins de git,de parca o compatimea,o sustinea si o asculta.Se formase in fata mea o imagine pe care o vezi deodata cu sufletul.Si prin gind imi fulgerau cuvintele: ,,ce durere”.Se simtea ,chiar poate prea mult acesta tristete pe care o varsa prin lacrimi,desi ea le ignora.Ea nu se uita la nimeni,privirile ei erau atit de neclare,de parca se uita in nimic.Eu ma uitam la ea si parca incercam sa patrund in ratiunea ei si sa ii insuflu toata credinta si speranta mea,caci poate ea nu mai avea puteri nici pentru acestea.
A trecut de mine ,la fel cum a trecut si pe linga altii.In fata mi-a ramas imaginea ei,amprentata de atita durere.Pina acasa ma tot gindeam la ceea ce am vazut,la ce putea sa aiba pe suflet acea femeie ,incit si pruncul statea nemiscat in bratele ei ,cu miinile incolacite injurul gitului ,privind doar din cind in cind in jur,apoi iar in jos.
Posibil ca nu o sa o mai vad niciodata,desi am senzatia ca daca si sar intimpla aceasta o voi cunoaste din prima.Eu sper ca ochii ei sa nu mai plinga ,ci sa-I zimbeasca copilasului,sper ca credinta ei in bine ii va oferi o lumina.

ps.M-a afectat foarte mult,si nici nu cred cineva sa inteleaga de ce,si pentru ce,caci asta trebuie doar sa o vezi.DOAR SA O VEZI.

Pentru ce iubim?

 Iubim pentru ca stim ca in relatia de doi,fericirea o simtim doar noi.
Iubim pentru ca dorim sa oferim toata frumusetea sufletului cuiva.
Iubim pentru ca in dragoste ne regasim cea mai fascinanta latura a noastra.
Iubim pentru ca clipele la care visam ,sunt din realitate.
Iubim pentru ca ne place sa avem cui spune ,,Buna dimineata iubire” .
Iubim pentru ca dorim sa avem parte de iubire.
Iubim pentru ca a te dedica pentru cineva,este o arta.
Iubim pentru ca dorul devine mai intensiv de la o revedere la alta.
Iubim pentru ca suntem gata sa cedam impofida ratiunii.
Iubim pentru ca avind o rana,durerea se impartaseste in doi.
Iubim pentru ca ne place sa primim si sa daruim momente pline de dragoste.
Iubim pentru ca in numele iubirii ne staruim sa devenim mai frumosi sufleteste.
Iubim pentru ca privirile ne produc  fiori.
Iubim pentru ca avem incredere in ziua de miine,in sentimente si  in noi.
Iubim pentru ca stim ca traim in inima cuiva.
Iubim pentru ca ne pare imposibila viata fara picaturile aromate ale iubirii.
Iubim pentru ca a iubi e gratios si greu.
Iubim pentru ca certurile sunt doar motiv ca sarutul de dupa sa fie mai dulce.
Iubim pentru ca ne place sa zimbim naiv.
Iubim pentru ca desi  toti sufera din ea,nimeni nu o zis ca nu se merita traita.
Iubim pentru ca ne place ca o persoana sa ne cunoasca intratit de bine.
Iubim pentru ca fara sa dorim, implantam vise si dorinte in cineva.
Iubim pentru ca tot ce facem ,tot ce traim,tot ce visam ,e mult mai placut si frumos in doi.
Iubim pentru ca suntem oameni,pentru ca suntem un tot intreg cu iubirea.

  

Ps. Iubim pentru ca iubirea ne schimba,pentru ca iubirea ne arata ca putem fi mai buni,pentru ca iubim mai mult decit credem ca suntem in stare.
autor:Anishoara Turcanu

Fantoma

Iluzia unei fantome înegrite pîlpîie în lumina slabă a unei lumînari.Privirea asupra ei relifiază superficial atît conturul ei cît și opoziția între ea și lumină.Poți observa ușor cum joaca iluzia,cum se răstoarnă idei și speranțe sau pur și simplu își fac aparența mici dezamăgiri.
Aș vrea din start sa zic ca nu merge vorba numai de dezamăgiri care schimbă orizonturi,voi vorbi și de acele mici dezamăgiri care poate nici nu înseamna nimic.Dar de care nu aș vorbi ,toate conțin un tip de durere.
Majoritatea consideră  că vinovatul este anume cel care a săfîrșit o fapta oarecare,care ne-a determinat la o consecință neprevăzută și nedorită.Poate ca și eu făceam parte din acea categorie de oameni…sau mai bine zis parțial.Pînă nu am trecut și eu prin asta,și pînă nu am decis sa analizezi situatiile cu dezamăgiri din mai multe puncte de vedere.Și man focusat  asupra vinovatului și faptelor care au dus la aceasta dezamagire.Și la urma mi-am dat o singura întrebare:
 De ce sa invinuim pe cineva care ne-a dezamăgit?
Ne-am dezamăgit pentru ca am interpretat greșit două nuanțe foarte importante.Vorbesc de așteptări și incredere.
Așteptările ne duc in eroare.Așteptările ne fac să credem in ceva frumos.Ele ne fac să supraapreciem unele persoane.Cine e de vină că am implantat atîtea așteptări și speranțe într-o persoană? desigur că noi ,neimpuși de nimeni.Undeva citisem că pentru a fi fericit nu trebuie să te aștepti de la nimeni nimic.Sunt deacord cu asta,chiar si mai mult de atît aș prefera să asimileze toți aceste vorbe.
Iar încrederea ,mareața sa de încredere,e cel mai puternic antidrog.Nu-mi plac persoanele care oferă încrederea atît de ușor,apoi tot ei se distrug prin vise dărîmate.Omului îi poți lua ceva cu forța ,dar nici într-un caz sa-i dai.Nimeni nu-ți poate impune incredere,pentru că e la nivel sufletesc.Tu singur te-ai lăsat prada acestui sentiment.Poate chiar ai fost avertizat de consecințe ,cind în pofida lor ai mers la aceasta.Și dacă tu singur ai oferit încrederea și tu singur ai desenat așteptări, de ce așa te miri cind ai fost dezamăgit?Poți ușor să afirmi că ai întins dezamăgirii pe tava inima și rațiunea .
Am vrut să scriu despre dezamăgire deoarece am observat că mulți nu își dau seama că în dezamăgire nu poate fi un singur vinovat.Tu ești vinovat ca ai crezut ,iar cealaltă persoană că s-a folosit de aceasta.Și fiți puțin mai precauți cui ii daruiți ce aveți mai scump: încrederea,căci odată răsturnată și distrusă ea nu va mai putea fi ca înainte.
ps.În viață ,mai devreme sau mai tîrziu ,toți vom fi dezamăgiți în ceva,doar că trebuie să gasiți persoana de la care se merită și care o va face la minimum.
autor: Anișoara Țurcanu

conturata de curaj

Fiecare persoane este conturata de propriile calitati.Care le foloseste ca punct forte ,care nici nu stie ca le poseda.Le descoperim sub diferite unghiuri si situatii.Spre exemplu dezamagirile,unii folosesc dezamagirile ca o critica constructiva.Sau as putea sa spun despre priviri : cit de putini pot descoperi toate raspunsurile in priviri si cit de multi doar cred ca pot.Dar aici nu putem exclude faptul ca si multi stiu cum se pot folosi de priviri,jucindu-le in interesul lor.
Deci ,in fine,eu am intrebari de la care provin si aceste idei…Ai curaj? Ai curaju de a privi inainte indiferent de situatie?Ai curajul de a fi mai presus decit stii ca ti se impune?Ai curaj sa mergi peste sentimente?Ai curajul de a privi durerii in fata,cu zimbet?sau sa zicem asa de a privi in fata lista de intrebari care te macina si ,desi nu stii nici un raspuns,lovesti de parca ai fi sigur in biruinta ta?Mi-am pus si eu aceste intrebari si sa fiu cinstita an ramas socata de raspunsurile ce mi le-am oferit,si inca punind pe tava exemple concrete.Dar poate oare face aceasta fiece persoana?
Curajul…parca insasi cuvintul ofera impuls.Sintem diferiti,deci fiecare interpreteaza acest lexem dupa el.As putea sa spun cum il interpretez eu.Curajul pentru mine e ,sa zicem asa mai simplificat,viitoru.Nu preamaresc absolut nimic.Imi place sa am curajul sa trec peste fricile ce le posed,imi place sa fiu curajoasa cind toti se asteapta ca voi ceda,imi place sa interpretez curajul ca un punct forte ,desi au fost cazuri cind slabiciunea i-a fost destinatia.Si desigur ca imi place ca acest sentiment domina o oarecare alta categorie de sentimente,si necatind ca e apogeu,cedeaza si el uneori.Mi-ar fi interesant sa stiu cum ceilalti interpreteaza curajul…
In viata,cel mai greu nu e alegerea,ci cum ai sa traiesti pe urma cu alegerea facuta(not my words).Asa ca desi eu am adus doar lauri curajului aceasta nu inseamna ca el nu poate fi greseala.Imi sunt interesante reactiile persoanelor ,care risca pentru fericire.Si anume reactia cind afla ca rescind au pierdut,traiesc cu riscul alinindu-se cu fericirea clipei petrecute sau regreta ca au riscat?

Ps.as prefera sa aud raspunsul la intrebarile oferite,si nu uitati ca fericirea e focusata pe momente si nici intr-un caz pe toata viata.

autor:Anisoara Turcanu

Așteptarea și realitatea

Fiecare zi își are splendoarea sa,nerepetîndu-se absolut nici un eveniment în totalmente.Și fiece acțiune nu poate fi întîmplătoare.Ea numaidecît își va avea reflectarea în altă acțiune ,sau chiar poate fi pricipala cauză pentru generalizarea acesteia.Fiecare zi are rolul său ,amprenta sa și urmarea ce se face simțită atunci ori pe urmă.
Sînt zile de la care te aștepți așa de multe,care promit a fi atît de extraordinare.Te aștepți că lînga tine vor fi anumite persoane,care se vor dedica într-o anumită măsură,de la care aștepți o plasare în prim plan a emoțiilor tale.Și eșecurile formate de neîmplinirea lor duc la dezamăgiri și iată că aceste dezamagiri te distrug,îți macina intensiv zimbetul.Teoretic suntem de vina numai și iarăși numai noi, căci nimeni nu ne-a impus să construim din acea zi o adevărată capodoperă.Impunem acelei zile atîtea visuri și speranțe că să calculam rațional ,apoi nici nu e posibil să reușești atitea acțiuni,nici chiar prin rezerve.Și prin construcții zilnice ajunge și momentul cînd alarma îți dă de știre ca a venit dimineața acelui început glorios,pentru a aduce în realitate o zi din visele tale.Și iată că te bazezi pe fiece secundă că întocmai ea relifiază momentul  potrivit pentru o minune...și minunele merg șir ,și visele devin realitate,și emoțiile te sufoca,dar fericirea niciodată nu e veșnică ,deci încep a apărea și acele mici dezamagiri.Și cel mai dureros e că uneori credeai că anume unele acțiuni vor fi punctele forte din acea zi și volea anume ele merg întocmai împotriva poziției tale.Îmi plac aceste zile prin efortele depuse în pofida eșecurilor și manifestarea proprietății de a deschide inima pozitivul...de a transforma ziua în una ideala,deși diferită de perfecțiunea din vise.
Sînt zile de care te temi,de care chiar poate că fugi și nu din motivul ca nu știi ce se va întîmpla,ci de frica să nu decurgă oribil.Pe conturul lor nu ai plasat nici o lumînare a speranței,absolut nimic,lasînd-o nudă în imaginația ta.Apoi te trezești cu ziua în față,și unicul gînd este ca totul să fie bine,pur și simplu încercînd să eviți mai tot ce te-ar putea descuraja.Și ceasul tau deja ți-a resemnat unele clipe din noua zi și o clipa,ahh!! O singură clipă schimba apariția zilei total,cînd în fața realizezi că ți s-au oferit pe tava citeva milioane de bucurii,de vise împlinite și sufletul începe a sări pin la planul celestru de fericire,în ochi pîlpîie dragostea clipei.Și întocmai așa toată ziua este înfrumuțesată de miracol.Îmi plac așa zile prin împlinirea și mulțumirea ce o aduce sufletul,imi plac pur și simplu pentru că sunt unice și pentru că le revăd de atătea ori ca un film preferat.
De zilele triste poți să descrii în mai multe rînduri din simplu motiv că cînd ești fericit atunci ești fericit și nu ai nevoie de cuvinte pentru a arăta aceasta.

ps.ador zilele acestea pentru opozitia consecutivă afișată, prin care am depistat cum se apreciază pe fonul unei iluzii destrămate adevărata fericire
autor:Anișoara Țurcanu

Eu știu...te-ai recunoscut

Nu aș putea să-mi piermit să spun că am cunoscut foarte multe persoane în viața mea ,la fel cum și-ar piermite o persoană în vîrsta ,căci am doar 19 ani.Dar știu că am cunoscut îndeajuns ca să pot afirma o clasificare a acestora.Care au fost în viața mea personaje episodice,lăsînd o amprentă plăcută ori nu.Care în ipostaza de prieteni îndepărtați ,care ca buni prieni sau chiar foarte buni ,dar care pur si simplu cunoscuți.Care persoane importante sufletului,care indiferente.Dar fiecare a lăsat ,lasă și vor lăsa impresii plăcute sau detestări,care singurătăți,care măști că deja nu se văd în spatele muntelui format de ele.

Și aș putea ferm spune că odată ce te cunosc poți liber să te cauți în lista de mai jos ,deci am cunoscut:

*persoane uimitoare-a trebuit să ascult jumate de cîntec ca să pot primi inspiratia pentru a descrie această categorie.Aici sunt persoane ce m-au impresionat prin calități,prin suflet.De cîte ori mam convins că exterioru nici pe departe nu poate spune despre lumea lăuntrică.Cele mai vesele persoane,indiferente,puternice pot avea de fapt cel mai sensibil și frumos suflet.

ps.îmi place să petrec timpul cu așa tip de oameni.

 *persoane ,,umbra” –mereu îmi pare rău că cred așa persoane,care doresc așa de multe,însă nu fac nimic absolut pentru a-și atinge scopurile,aici se mai includ și persoanele care promit atît de multe,însă nu oferă nimic
ps.mai devreme sau mai tîrziu devine imposibilă hrănirea doar cu promisiuni,și apar mici dezamăgiri.

*persoane iubite-sunt persoane care necătînd la faptul ca am atîtea părți negative ,mă iubesc,mă iubesc poate chiar și pentru ele.Mă iubesc caci au putut să-mi pătrundă lumea,de unde s-a emanat o căldură pentru ei.
ps.dragostea voastră mă face puternică,îmi face universul mai frumos,mai plin de viață

*persoane false-mă detestă însăși ideia că trebuie să scriu despre ele,dar nam ce face am întilnit și așa.Se joacă cu aparența lor,chiar m-aș teme că într-o zi o să se piardă fața prin măști.Și din păcate nu sunteți deloc niște actori extraordinari,așaca esecurile vă dau de gol sentimentele.
ps.mi-ar fi interesant să-mi răspundeți la așa întrebare: chiar nu vă este dor să fiți voi înșine?

*persoane  liubibile-am întilnit puține persoane din această categorie,în schimb mi-au adus o multumire prin atitudinea lor față de mine,prin ajutor,prin vorbe,prin priviri.Datorită lor mai pîlpîie în rațiunea mea  ideia despre oamenii cu suflet mare,despre oamenii care te ajută fără nici un motiv,fără a aștepta ceva în schimb.
ps.pentru voi mereu am păstrat un zîmbet adevărat cu mii de mulțumiri în el.

*persoane reci-sunt acele persoane ce se prefac a fi sincere,pot să îți privească ochii spunîndu-ți ceva(nu contează ce cuvinte,pot fi frumoase sau urîte,de iubire sau ură,de admirație sau detest))dar în spate demult construesc alte palate.
ps.sper că știți regula bumerangului...

Fiecare persoana ,nu contează din ce categorie,a adus însufletul meu fericire,durere,gînduri,dezamagiri, admirație ,iubire  și pentru fiecare este loc în lumea mea,desigur deja în ipostaze diferite.Nu am enumerat poate chiar toate categoriile,însă am evidențiat ramurile superioare,subramurile le știți si singuri.Poate că așa am dorit ca să vă spun ce reprezentați pentru mine.

Ps.În decursul întregii scrieri,la fiecare categorie îmi treceau toate persoanele ce se includ .Și culmea,au fost persoane care s-au repetat aparența în mai multe categorii.
autor:Anișoara Țurcanu

Libertatea bucurii

De ce vreau sa scriu despre fericire?...iata si prima intrebare care mi-a aparut in fata, cind mam asezat in fata  calculatorului cu un ceai fierbinte si cu o dorinta intensiva de a ma descatusa prin niste cuvinte.Desi putin,poate chiar foarte putin exprima cuvintele din descatusarea mea,dar totul se desprinde de mine intratit incit eu permit acest lucru.M-a impresionat faptul,caci eu despre fericire foarte rar am scris.Nu din motivul ca nu am avut-o(ar fi stupid sa creada cineva asa) ci din simplu motiv ca fericirea e ceva aparte,care odata traind-o nu am dorinta sa o scriu.Se zice ca cind scrii doresti sa scoti din tine ceva,sa lesi sa evadeze o parte din tine,ma gindesc ca aceasta e si cauza.Nu doresc sa scriu despre fericire de teama ca ea sa nu se rasfringa de cuvinte,poate imi manifest un fel de egoism daca as zice ca vreau sa o pastrez pentru mine.Iar altor ginduri le permit evadarea…imi permit sa le pierd,desi stiu ca daca vor fi importante reflexul conditionat le v-a intipari in minte.

Am fugit putin de la subiect ,caci se cerea o explicatie.

Deci intrebarea  a persistat pret de citeva secunde ,pina am depistat ca de fapt este vorba de o fericire in spatele careia se ascunde cu totul altceva si in acel moment totul a devenit lucid: 

Exista bucurii intentionate,acestea sunt cele mai durerooase.Atunci cind dupa multa durere,poti da lovitura .Lovitura care este o bariera ,care odata ce ai putut sa o treci devii liber,dar e o libertate care nu ai dorit-o din suflet ci ratiunea a decis pentru tine.Impulsul de energie ce  te scaneaza devine brusc un tot intreg cu tine .Apoi se desprinde caci ai un organism prea slab pentru a-i satisface conditiile.

Exista bucurii lecuitoare.Ele sunt ca un medicament dupa care sufletul tau tinjeste.Inchipuiti-va un desen in creion ,si sa presupunem ca desenul intruchipeaza o durere din trecut,o taina ,o dorinta ce asa si nu s-a mai realizat,iar bucuria devine o radiera.Fara ca tu sa controlezi procesul ea sterge incet..putin cite putin..iar apoi incepe a varsa in universul pozei game vii.

Exista bucurii razbunatoare.As putea zice cea mai falsificata.Sa zimbesti numai pentru a face pe cineva sa te invidieze.Placerea momentului are ceva aparte ,dar cu cit mai mult te falsifici cu atit apozitia dintre tine si ochii tai ,care exprima adevaratele simturi ,devine mai evidenta.

Exista bucurii simple.Cind din lucruri mici poti extrage bucurii mari,cind ochii tai privesc prin ochelarii optimistului,cind ratiunea ta se supune trebuintei sufletesti.

Exista bucurii adevarate.Ochii sclipesc ,iar fiece celula a organismului tau iti sopteste dragoste ,inima emana un val de o energie extraordinara,iar tu nai timp pentru nimic,caci ratiunea ta e prea ocupata, pentru a mai oferi macar o secunda pentru alte ginduri.Aceste bucurii le putem gasi in bratele iubite,in multumirea unei persoane si in noi insine.

As putea sa continui categoriile inca pret de citeva foi ,dar nu trebuie.Fiecare stie prea bine ce e in sufletul lui,ce rani si ce bucurii are.Fiecare stie ce e binele si raul,dar alegerea e dupa el.Fiecare stie ce e iubirea si dezamagirea,frumosul si uritul ,credinta si singuratatea,dar fiecare e cu putinta de a isi alege caile.

ps.imi place sa vad bucuria din tine,din bratele tale

autor:Anisoara Turcanu

Sacrificiile

Am observat că cu cît mai multe ai de spus ,cu atît mai puține cuvinte ai în tine.
Am observat că cu cît mai tare te îndrăgostești cu atît mai tare te temi să nu pierzi persoana dragă.
Am observat că orgoliu distruge speranțe,impresii și sinceritate.
Am observat că așteptările duc la dezamagire.
Am observat că în fiece zi te poți îndragosti în una și aceiași persoana.
Am observat că ai nevoie ca de aer de unele amintiri.
Am observat că frica de unele consecințe te face să zîmbești fals sau să ascunzi în tine mii de idei si cuvinte.
Am observat că cu cît mai fericită ești,cu atît mai iubită și invidiată devii.
Am observat că chiar și sinceritatea a devenit mască pe fața unor persoane.
Am observat că pot trece zile,luni,ani iar unele cîntece încă să poarte parfumul unor clipe.
Am observat că odată ce nu-ți împărtășești ideile, cu timpul te acomodezi cu această stare și devii închisă.
Am observat  că toți vorbesc de indignarea ce li-o aduc trădarea și nesinceritatea și totuși merg și ei pe același drum.
Am observat că în pofida glasului inimii poți ferm să acționezi așa cum iți sugerează rațiunea.
Am observat că cu timpul sufletul obosește să tacă și într-un final se izolează.
Am observat că și cei mai puternici oameni au un suflet extraordinal.
Am observat că poți să vezi fericirea și în cele mai mici  și simple lucruri.
Am observat că viața nu se oprește niciodată ,chiar și pentru cea mai mare durere.
Am observat că trebuie să depui dragoste în orice acțiune dacă dorești ca consecințele să fie plăcute.
Am observat că indiferent de ce se întimplă ,iubesc viața ,iubesc să am incredere în oameni,iubesc să fiu sinceră cu oamenii ce merită,iubesc să admir frumusețea.


ps.am observat că unele clipe merită tot riscul și sacrificiile înfăptuite.
autor:Anișoara Țurcanu

Muzica

                              http://www.youtube.com/watch?v=VvGYYg40Ijw


    Muzica e o divinitate ce ne face să credem orbește în ea.Îi dedicam trăiri,sentimente și nu în ultimul rind pe noi înșine.În ea ascundem vise cu o conturație perfectă.Pentru fiecare din noi ea își are secretele și menirea sa,depinde deja de interpretarea fiecăruia.
   Orice clipă fie ea de fericire sau nu,dacă muzica a fost prezentă ,ea inhibă întreg moment ... și pot să treacă ani de zile iar cîntecul să poarte încă parfumul acelui moment.

ps.ce frumoasă e muzica ,dar în ce dezastru se transforma ea sub influenta modernismului.



autor: Anisoara Turcanu

Oglinda spre suflet

Sint momente cind nu mai stii ce sa faci  ,cind ideie nu ai cum sa vorbesti ca sa fii auzit.Anume in aceste momente cedezi ,cedezi pentru ca pui  sentimentele mai presus ca unele privilegii.Uneori sentimentele ne duc pe noi in eroare .Si pentru tot desigur ca e vina noastra ,caci nimeni nu ne-a impus sa ne cedam cu trup si suflet lor,poate chiar ca am fost avertizati de consecinte.Cea mai frumoasa metoda ,cea mai sincera pentru o intelegere intre doua persoane este sa comunici cu sufletul.Sa ai mereu o usa tainica spre lumea ta ,iar cheia sa o pui in miinele destinarului.Cel mai important moment este ca mereu credem ca cheia e unica,ca dublicat nu are si intr-un final ne dedicam.Nimeni nu este ideal anume aces fapt face ca vorba mea sa fie valabila.Cheia va fi pierduta prin fapte ,prin vorbe ,prin taceri si atunci…poftim, apare mareata sa de inima care iti pune la dispozitie inca mii de dublicate doar ca sa ii oferi persoanei sa fie in sufletul tau ,caci a devenit o parte din el,continindu-se deja in fiece celula.Ti le ofera pentru ca in ciuda acestor mici istorioare si in spatele lor traieste increderea si dorul.Si toate in numele dragostei…Ahh!!!Cite  mai schimba si ea  ,cit de frumosi ne face si cit  de fericiti.Iar greutatile fac impacarea mai dulce testind rabdarea si statornicia iubirii.

ps.Iubiti…caci nu exista nici un sentiment mai frumos si mai dulce ca acesta

                                                      autor:Anisoara Turcanu

Necesitatea

Trece timpul,ne scurgem prin clepsidra ce-și obosește boabele de nisip.Pînă la punctul final de evadare ,avem a trece prin frumoasa noțiune de viață. Ce e viața?...Bolboroseală de sentimente.Corect spus.Dar cel macină pe om cînd posibil exteriorul lui nu expulzează nimic?E necesitatea ,necesitatea ce-și cere doza.Omul cere dragoste în care să-și poată oglindi zimbetul,cere credință ,pace,fericire și acest șir poate s-ar încununa cu infinitul.Dar din toate omul își chinuie aparența doar în una și aceasta este necesitatea de a spune ceva cînd nu poți pronunța nimic,și dorința de a fi înteles fără unde sonore. Anume aceasta formează relifianta personalității. Ochii se închid,mîinile încep a tremura ,rațiunea pierde cumpătul.Un ocean umezește ochiul sub pleoapă ,fapt pentru care nu vrei să-i deschizi ,de frică să nu cadă vrio dovadă a sentimentelor tale.Sufletul cere,cere neînsetat usurare prin care el își vede puritatea,iar tu cei oferi în schimb?Tacere...taci pentru că nu ești convins că vei fi abordat în adevăr împreună cu necesitatea ta.Ai vrea să spui ,să strigi întratît de tare ca odată cu puterea vocii din tine să își ia zborul totul.Nu mai ai nevoie de nimic ,prea multe așteptări pentru o pustietate,prea multe gînduri asupra dorințelor ascunse gata să încolțească doar cînd ești în stare să aduci pe cineva la starea asta de o divinitate aparte,stare ce toți o numesc dragoste. Cerințele noastre față de necesitate depășesc limite.Mereu suntem în căutare a ceva,de parcă suntem dependenți de această cautare pentru că noi suntem dependenți de necesități.Ele ne dezamăgesc,ele ne bucură ,ele ne acupă timpul ,ce întratît de atent merită petrecut.
                                            autor:Anisoara Turcanu